Stimularea copiilor
Copiii au nevoie permanenta de stimulare
 Copiilor mici le place repetitia. Pe ei nu îi deranjeaza sa li se
spuna povestile preferate si sa li se cante cantecele favorite, chiar si
de sute de ori. Dar, în acelasi timp, atunci cand este vorba sa învete
si sa manifeste un comportament adecvat, copiii au nevoie de o
stimulare. Lor nu le place sa fie tratati ca niste bebelusi. Nu le place
nici sa fie tratati ca niste adulti si sa se astepte de la ei anumite
lucruri, ca si cand ar fi mult mai mari decat sunt în realitate. Dar
copiilor le place sa simta ca li se cere ceva. Sa-i luam, de exemplu, pe copiii de zece ani,
care sunt cu totul în stare sa spele vasele. Le place sa faca acest lucru? Probabil ca
responsabilitatea aceasta nu se numara printre activitatile lor favorite!
Cu toate acestea, copiii de patru ani sunt de obicei încantati sa
spele vasele. Si aceasta pentru ca, la patru ani, spalatul vaselor li se
pare ceva interesant. Însa, pentru ca este mult mai usor sa spalam
noi însine vasele, le refuzam copiilor nostri aceasta ocazie, astfel ca,
ajunsi la varsta cand, dupa socoteala noastra, sunt destul de mari ca
sa preia aceasta sarcina, nu o mai vor.
Învatarea se realizeaza mai usor atunci cand se îmbina cele doua obiective:
 1) sarcina pe care i-o încredintezi copilului trebuie sa fie
suficient de simpla, încat sa o poata îndeplini singur, fara prea mult stres;
2) în acelasi timp, sarcina încredintata trebuie sa fie suficient
de dificila, încat sa-l determine pe copil sa-si puna la lucru talentul,
cunostintele si imaginatia pentru a o putea duce la bun sfarsit.
Acest echilibru delicat, între prea simplu si prea dificil, ofera
stimulentul de care au nevoie copiii, pentru a face din învatare si
joaca niste ocazii generatoare de crestere. Atunci cand în ocaziile
de învatare este prezenta stimularea, parintii nu ar trebui sa se
îngrijoreze cu privire la motivatie, pentru ca, daca exista stimulare,
copiii învata doar de dragul de a învata. Nu au nevoie de recompense
în plus. Nu au nevoie de motivatii artificiale. Ei nu au nevoie
sa fie împinsi de la spate si îmbolditi. Dimpotriva, ei însisi sunt
nerabdatori sa se concentreze asupra responsabilitatii încredintate
si sa o duca la bun sfarsit.
Stimularea copiilor este foarte importanta si atunci cand este vorba de
un comportament adecvat. Copiii se simt frustrati atunci cand adultii
asteapta din partea lor sa se comporte într-un mod care nu se
potriveste cu nivelul lor de dezvoltare. De exemplu, plictiseala este
inevitabila atunci cand copiilor mici li se cere sa stea timp îndelungat
fara sa se miste si fara sa vorbeasca. În acelasi timp, copiii nici nu
vor ca adultii sa le permita sa se poarte într-un mod despre care si ei
stiu ca este nepotrivit. Ei vor sa aiba langa ei adulti puternici,
hotarati, care sa-i ajute sa-si controleze comportamentul, astfel încat
ei însisi sa se simta bine si sa nu le fie rusine de ceea ce au facut.
Parintii care reusesc sa-si stimuleze copiii sa învete au, prin
aceasta, la dispozitie o cale usoara de a-i arata fiecarui copil ca au
asteptari înalte, si totusi realizabile, din partea lui, ca au încredere
ca el va face tot ce îi sta în putinta pentru a-si îndeplini însarcinarea
si ca ei însisi sunt gata sa-l ajute pe copil, daca are nevoie de interventia
lor. De asemenea, îi vor oferi posibilitatea de a progresa cat
mai repede cu putinta. Însa, prin progresul sau rapid, în loc sa-i
încurajati spiritul de competitie, încurajati-l sa le împartaseasca
prietenilor si colegilor sai de joaca noile cunostinte pe care le-a
dobandit.
Familia reprezinta o excelenta posibilitate de a le oferi copiilor
o stimulare. Copiii mai mari pot fi stimulati sa învete si sa
dobandeasca deprinderi atat de stabile, încat sa-i poata învata si pe
cei mai mici. În acelasi timp, copilul mai mic este stimulat sa învete,
privind la fratii si la surorile lui mai mari. Astfel, este important sa-i
stimulati pe copiii vostri mai mari sa se poarte în asa fel încat sa fie
niste exemple bune pentru cei mici.
Probabil ca nu exista o încurajare mai mare pentru parinti decat
aceea de a planui pentru copiii lor activitati de învatare, care sa
contina o provocare, sa solicite o contributie din partea lor.
| 
